Luni in Barcelona, marti in Paris, joi in Bucuresti..obositor, dar frumos .
Nu imi plac plecarile, dar imi plac sosirile.

Ce bine m-am simtit cand am sosit in tzarishoara mea, unde m-am nascut:)
Diminutivul "tzarisoara" suna a caragialism, dar nu asta a fost intentia mea. Arata atasamentul meu si dragostea de locurile care m-au crescut.

E greu de crezut acesta bucurie, mai ales cand multe din cunostintele mele se plang de realitatea romaneasca.
Dar eu m-am bucurat enorm cand la aeroport m-au asteptat 2 persoane dragi mie si care nu faceau parte din familie. N-o sa vad eu asta in Paris!

Cu toate relele de aici, mie mi-a lipsit Românica mea.
Oamenii sunt mai calzi, au un alt grad de afectivitate intr-o relatie de prietenie.
N-am sa mananc eu sarmale si scrumbie la ora 12 noaptea cu frantzuzoaice:)
si nu pentru ca la o ora asa tarzie ele nu mai mananca, sau pentru ca sunt produse romanesti(sarmalele), ci pentru ca in Fr sunt alte reguli si acel "savoir vivre" al lor difera de cel romanesc.

In general, cand cunosti un singur sistem, iti este usor.
Crezi ca este cel mai normal.
Dar cand ai cunostiinta de mai multe sisteme, uffa, este mult mai greu.
Incerci sa faci schimbari, urmarind un sistem propriu, de fapt un melange intre cele doua.
Cand crezi ca esti aproape gata sa reusesti...apar bucurii din astea "ce bine este in Romania mea " :)

Cred ca daca am vedea partile bune, partile frumoase.. am fi mai fericiti, noi cei care traim in Romania, permanent sau din cand in cand.
Poate ar trebui sa ne aducem aminte de Arghezi si de a lui "estetica uratului"- ilustrata foarte bine in "Flori de mucigai".