in 2 zile deja mi-am schimbat ideile.
life coach-ul meu personal, chiar si prin telefon :), m-a ajutat sa identific cea mai buna directie pe care trebuie s-o urmez.
a avut ceva de munca, pentru ca sunt destul de dificila cand subiectul principal al discutiilor sunt eu.

ascult sfaturi si le primesc cu interes, dar nu le urmez :D .
In schimb insa, sugestiile lucreaza cel mai bine in cazul meu, lucru mai mult sau mai putin vulnerabil, depinde din partea cui vin si care sunt intentiile acelei persoane cu mine.
norocul meu este ca exista "psihologul de serviciu" gata oricand sa imi asculte toate cele cate imi trec prin cap.

bun, deci gata, trec prin problema, nu o mai aman, pentru ca pana la urma tot acolo voi ajunge.
dar mi-e asa de greu sa fac pasul asta, sa plec definitv din tara..uffa :(
si stiu ca, cu cat aman, cu atat va fi mai greu.
deci trebuie s-o fac acum, cand oricum se termina o etapa din viata mea si trebuie sa incep o alta, aici sau acolo.

mi-a fost greu cand am spus ca plec, am plans si lacrimile alea mi-au spalat toate sentimentele de dragoste, respect, bucurie, tristete sau chiar ura pe care le-am avut la un moment dat.
am un gol greu explicabil in cuvinte, un gol mare si pe care sper sa il umplu candva, dar imi trebuie multa rabdare.

am depresie cred.
o fi de la maneaua trista care canta in bloc. desi cam veche ea (stiu si din alea mai noi, cat nu mi-am injurat vecinii pentru asta...) imi reaminteste unul din multele motive pt care plec.

da, plec! MA MUT IN FRANTA!
tre sa o spun tare ca sa ma obisnuiesc cu ideea.
imi vine sa plang iar, cand imi aduc aminte de lacrimile din ochii pe care-i priveam acum cateva ore.
asta e viata, uneori fugim de lucruri prea vizibile pentru altii si prea invizibile pentru noi...